Supralegalizare pentru Egipt

Biroul IATOM oferă pachetul complet de servicii de supralegalizare pentru Egipt al documenteleor în vederea recunoaşterii lor în străinătate. Astfel, vă putem ajuta să supralegalizaţi caziere judiciare, acte de studii, acte de stare civila, procuri notariale, acte de firmă etc.

Egipt (în arabă جمهورية مصر العربية) este o ţară arabă din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea Mediterană, la est de Fâşia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul căruia are contact cu Iordania şi cu Arabia Saudită) şi de Marea Roşie, la sud de Sudan iar la vest de Libia. Capitala sa este Cairo. Are o întindere de aproximativ 1,002,450 km2, fiind pe poziţia a 30-a ca intindere şi o populaţie de 80,335,036 de oameni.

Ce presupune supralegalizarea pentru Egipt?

Pentru a folosi actele oficiale emise de statul român în Egipt presupune, după caz, următoarele: vizări la Camera Notarilor Publici, Registrul Comerţului, Ministerul Învăţământului şi la Ambasada sau Consulatul din România ce aparţine de Egipt, traducerea, legalizarea notarială şi supralegalizarea pentru Egipt a semnăturii şi ştampilei notarului public de către Camera Notarilor şi Ministerul Afacerilor Externe.

Dacă doriţi să lucraţi sau să emigraţi în Egipt, pocedura de echivalare a actelor de studii superioare (diploma de licenţă, master sau doctorat) începe la Ministerul Educaţiei şi Cercetarii – Centrul Naţional pentru Recunoaşterea şi Echivalarea Diplomelor.

Vrei supralegalizare pentru Egipt? Solicită acum o ofertă de preţ!

Nume:
Telefon:
E-mail:
Termen predare:
Câte documente aveti?
Documentele sunt scrise
în limba:
Trimiteţi cererea la biroul din zona:
Scrie codul:cod
Alte precizări:

În cel mai scurt timp vă vom trimite informaţiile privind preţul şi durata aplicării apostilei pentru Egipt pe documentele dumneavoastră.

Scapă de griji! Ne ocupăm în locul tău de toată procedura.

În cadrul biroului nostru puteţi profita de toate serviciile necesare pentru ca documentele dumneavoastră să fie supralegalizate fără dureri de cap! Astfel, noi vă putem viza, traduce, legaliza şi supralegaliza documentele dumneavoastră pentru Egipt în acelaşi pachet.

În cazul vizării programelor analitice, acestea trebuie să cuprindă adeverinţa de autenticitate eliberată de universitate, cu siglă şi semnătură : Rector, Decan, Secretar Şef şi ştampilată pe fiecare pagină în parte.

Vizarea diplomei de licenta, doctorat sau master la Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor prin intermediul biroului nostru se face pe bază de procură. Diploma şi foaia matricolă sunt necesare şi trebuiesc aduse în original.

Documente supralegalizate livrate rapid în Bucureşti

curier-600Documentele dumneavoastra supralegalizate pot fi livrate simplu si rapid oriunde in Bucuresti!

Ne puteti trimite documentele prin fax, email sau direct unul din sediile noastre din zona Pantelimon sau Vitan.

Datorita noului nostru serviciu de curierat putem veni chiar noi să ridicam documentele de tradus si apostilat / suralegalizat de la sediul dumneavoastră. Serviciul de curierat este gratuit in Bucuresti pentru comenzi mai mari de 200 lei sau clienţi fideli.
Citeşte tot articolul »

Grupul IATOMSupralegalizare pentru documente necesare în strainatate: Zona Pantelimon, Delfinului, Titan, Iancului, Vergului, Mihai Bravu, Vitan, Mall Vitan, Bulevardul Unirii, Piata Muncii, Fundeni, Colentina, Chinatown, Niro, Dragonul Rosu, Europa, Dobroiesti, Basarabiei, Morarilor, Cora Pantelimon, Eroii Revolutiei, Brancoveanu, Oltenitei, Piata Sudului.
ANPC | Politica de confidenţialitate