Supralegalizare pentru Singapore

Biroul IATOM oferă pachetul complet de servicii de supralegalizare pentru Singapore al documenteleor în vederea recunoaşterii lor în străinătate. Astfel, vă putem ajuta să supralegalizaţi caziere judiciare, acte de stare civila, acte de studii, acte de firmă, procuri notariale etc.

Republica Singapore este un stat-oraş insular şi cea mai mică ţară din Asia de Sud-Est. Este situat la sudul Peninsulei Malay şi a statului malaysian Johor, 137 km nord de la ecuator.

Numele Singapore a derivat din cuvintele limbii Malay, singa (leu) şi pura (oraş), care la rândul lor provin din limba sanscrită सिंह siṃha şi पुर pura. Folclorul atribuie aceste nume unui prinţ din Sumatra secoulului al XIV-lea , numit Sang Nila Utama, care, s-a adăpostit pe insulă după o furtună, şi care a redenunumit-o Oraşul Leilor după ce a zărit aici un leu feroce.

Ce presupune supralegalizarea pentru Singapore?

Pentru a utiliza actele oficiale emise de statul român în Singapore presupune, după caz, următoarele: vizări la Ministerul de Externe, Ministerul Învăţământului, Registrul Comerţului şi la Ambasada sau Consulatul din România ce aparţine de Singapore, traducerea, legalizarea notarială şi supralegalizarea pentru Singapore a semnăturii şi ştampilei notarului public de către Camera Notarilor şi Ministerul Afacerilor Externe.

Dacă doriţi să lucraţi sau să emigraţi în Singapore, pocedura de echivalare a diplomelor de studii superioare (diploma de licenţă, master sau doctorat) începe la Ministerul Educaţiei şi Cercetarii – Centrul Naţional pentru Recunoaşterea şi Echivalarea Diplomelor.

Vrei supralegalizare pentru Singapore? Solicită acum o ofertă de preţ!

Nume:
Telefon:
E-mail:
Termen predare:
Câte documente aveti?
Documentele sunt scrise
în limba:
Trimiteţi cererea la biroul din zona:
Scrie codul:cod
Alte precizări:

În cel mai scurt timp vă vom trimite informaţiile privind preţul şi durata aplicării apostilei pentru Singapore pe documentele dumneavoastră.

Scapă de griji! Ne ocupăm în locul tău de toată procedura.

În cadrul biroului nostru puteţi beneficia de toate serviciile necesare pentru ca actele dumneavoastră să fie supralegalizate fără bătăi de cap! Astfel, noi vă putem viza, traduce, legaliza şi supralegaliza documentele dumneavoastră pentru Singapore în acelaşi pachet.

În cazul vizării programelor analitice, acestea trebuie să cuprindă adeverinţa de autenticitate eliberată de universitate, cu siglă şi semnătură : Rector, Decan, Secretar Şef şi ştampilată pe fiecare pagină în parte.

Vizarea diplomei de licenta, master sau doctorat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor prin intermediul biroului nostru se face pe bază de procură. Diploma şi foaia matricolă sunt necesare şi trebuiesc aduse în original.

Documente supralegalizate livrate rapid în Bucureşti

curier-600Documentele dumneavoastra supralegalizate pot fi livrate simplu si rapid oriunde in Bucuresti!

Ne puteti trimite documentele prin fax, email sau direct unul din sediile noastre din zona Pantelimon sau Vitan.

Datorita noului nostru serviciu de curierat putem veni chiar noi să ridicam documentele de tradus si apostilat / suralegalizat de la sediul dumneavoastră. Serviciul de curierat este gratuit in Bucuresti pentru comenzi mai mari de 200 lei sau clienţi fideli.
Citeşte tot articolul »

Grupul IATOMSupralegalizare pentru documente necesare în strainatate: Zona Pantelimon, Delfinului, Titan, Iancului, Vergului, Mihai Bravu, Vitan, Mall Vitan, Bulevardul Unirii, Piata Muncii, Fundeni, Colentina, Chinatown, Niro, Dragonul Rosu, Europa, Dobroiesti, Basarabiei, Morarilor, Cora Pantelimon, Eroii Revolutiei, Brancoveanu, Oltenitei, Piata Sudului.
ANPC | Politica de confidenţialitate